Home » D:News » O epavă misterioasă a fost găsită în apropierea arhipelagului Hawaii

O epavă misterioasă a fost găsită în apropierea arhipelagului Hawaii

Publicat: 08.12.2014
O corabie care a dispărut acum 60 de ani a fost descoperită în apropiere de insula Oahu din Hawaii, la o adâncime de peste 600 de metri sub apele oceanului.

Epava a fost găsită anul trecut, cu ajutorul unui mic submarin, coordonat de cercetătorii de la Universitatea din Hawaii.

Corabia se numeşte Dickenson şi a navigat prima dată în anul 1923, în cadrul unei misiuni de dezvoltare a reţelei de comunicaţii submarine.

Nava aparţinea iniţial flotei Commercial Pacific Cable Company.

Corabia a asigurat aprovizionarea cu alimente şi cabluri până în anul 1941, când a ajutat la evacuarea angajaţilor britanici ai companiei, în urma bombardamentelor de la Pearl Harbor.

Cum arăta corabia Dickenson    Cum arăta corabia Dickenson

În timpul războiului, nava a fost redenumită U.S.S. Kailua şi trimisă în alte regiuni din Pacificul de Sud, pentru a menţine cablurile de comunicaţii.

După terminarea conflictului, nimeni nu a mai vrut această corabie, care a fost scufundată cu torpilele în zona insulei Oahu, deşi nu se cunoştea până acum locul exact.

Identificarea epavei a fost uşoară, iar părţile componente s-au păstrat foarte bine, inclusiv cârma, care este intactă.

Sursa: Live Science

Tags:
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase